Există trei tipuri de părinți alienatori .

1. Alienatorul naiv (inconștient)

„Tatăl tău/mama ta are mai mulți bani decât mine, așa că să-ți cumpere el pantofi”

Majoritatea părinților divorțați sunt la un moment dat alienatori naivi deși comunicarea cu celălalt părinte există și în situația dezacordurilor știu să nu implice copilul în aceste probleme. Ei în general se concentrează asupra a ceea ce este important pentru copil, fără ură și dorință de răzbunare asupra partenerului. Nu au nevoie de psihoterapie, dar pot beneficia de o informare cu privire la alienarea parentală pentru a evita agravarea situației.

Caracteristici:

• Recunosc importanța păstrării legăturii dintre celălalt părinte și copil; separă sentimentele proprii de cele ale copilului.
• Nu se simt amenințați de legătura copilului cu celălalt părinte și cu familia lui.
• Respectă hotărârile judecătorești.
• Sunt flexibili și cooperează cu celălalt părinte
• Simt vinovăția atunci când au afectat legătura copilului cu celălalt părinte.
• Informează celălalt părinte cu privire la situația școlară și medicală a copilului și îl implică în activitățile acestuia.

Alienatorul activ:

„Să nu-i spui tatălui tău/mamei tale că am câștigat mai mulți bani luna aceasta. Mizerabilul/la e în stare să nu ne mai dea banii pe care ni i-a promis pentru vacanță”

Aceștia sunt în general bine intenționați, dar nu își pot controla sentimentele și frustrarea în fața celuilalt părinte. Sunt îngrijorați sincer privitor la adaptarea copilului după divorț și sunt în general dispuși să accepte ajutor psihologic dacă li se explică riscurile alienării parentale.

Caracteristici:

• Denigrarea celuilalt părinte în fața copilului
• După ce se liniștesc, acești părinți înțeleg că au greșit, și încearcă să acorde confort psihologic copilului în încercarea de a-și repara greșeala anterioară.
• Pot face diferența între sentimentele lor și cele ale copilului, permițându-i acestuia păstrarea unei relații cu celălalt părinte. În timpul acceselor de furie, nu mai pot percepe aceste diferențe.
• Copiii mai mari învață să își formeze propriile opinii cu privire la fiecare părinte în parte și să le păstreze pentru ei. Copiii mai mici sunt mai vulnerabili și pot fi ușor de tulburat  de către  părintele alienator.

Alienatorul obsesiv (obsedat)

„Îmi iubesc copiii, iar dacă instanța nu îi poate apăra de tatăl/mama lor, o voi face eu. Chiar dacă până acum nu i-a abuzat, mai devreme sau mai târziu o va face. Pot înțelege de ce copiii nu vor să-și vadă tatăl/mama, iar eu nu îi voi forța să o facă”

Acești părinți sunt dedicați unei cauze: aceea de a aliniena sentimentele copilului cu cele proprii și de a distruge total relația acestuia cu celălalt părinte. Sentimentele ostile ale părintelui alienator față de celălalt părinte pot fi justificate de anumite acțiuni care au dus la divorț (abuz fizic sau verbal, infidelitate, etc.) dar timpul nu le vindecă. Ba dimpotrivă, chiar le accentuează din cauza relației pe care sunt constrânși să o aibă cu celălalt părinte în interesul copilului. Acești părinți alienatori sunt prinși într-o capcană și din păcate există foarte puține metode de a interveni atât din partea unui psiholog cât și din partea instanței. Însă efectul pe care ele îl au asupra copiilor și a relației părintelui alienat cu copiii este devastator.

Caracteristici

• Obsesia de a distruge relația copilului cu celălalt părinte
• Substituirea sentimentelor copilului cu cele proprii; acesta va ajunge să fie doar o imitație a părintelui alienat în această privință
• Nimeni, în nici un caz o instanță, nu poate convinge acești părinți că ei greșesc. Oricine încearcă acest lucru devine un dușman.
• Încearcă racolarea unui grup cât mai mare de suporteri: membri de familie, prieteni, grupuri de suport victimizându-se și proiectând o luptă “noi contra lor”.
• Furia lor nu poate fi oprită, convinși fiind că sunt victime ale părinților alienați. Orice acțiune a lor se face în numele protejării copiilor și este justificată și trebuie făcută cu orice preț. Se cred înrolați în sprijinul unei “cauze nobile”
• Instanțele nu îi intimidează. Ei speră că instanțele îl vor “pedepsi” pe părintele alienat prin limitarea și mai marcantă a contactului acestuia cu copilul. Aceasta ar confirma în plus convingerile părintelui alienator.
• Alienatorul obsesiv va refuza probabil să citească aceste pagini deoarece conținutul lor l-ar face furios.

În linii mari, nu am făcut decât să punctez problemele caracteristice acestei  forme de abuz psihologic asupra copilului. Tot ce-mi doresc este să fiți înțelepți și să fiți capabili să faceți distincție dintre nevoile voastre ca adulți și nevoile copiilor voștri. Alienarea Parentală  este generată tocmai de imposibilitatea adulților de a face diferență dintre cele două nevoi.