Pentru a fi integrat într-un grup, cel care este definit ca fiind un dependent emoțional, este gata să facă multe compromisuri: se supune îndemnului celorlalți, se abține să-și exprime orice dezacord, acceptă să facă tot ce alții refuză…

Ceea ce-l împinge pe dependent spre ceilalți, nu este numai dorința de a stabili o legătură, ci mai ales teama de a fi singur. Pentru o personalitate dificilă exprimată prin nevoia de dependență, singurătatea și vulnerabilitatea sunt sinonime!

O astfel de persoană se teme că nu este în stare să aleagă singur, să ia singur deciziile corecte: de unde și tendința de a căuta iar și iar asigurări înaintea oricărei decizii și, în fond, de a evita pe cât posibil să aibă inițiative.

Viața unei astfel de persoane depinde enorm de ceilalți. Lăsând alegerea pe seama celorlalți, practic „dependentul emoțional” își lasă apropiații să-i clădească viața, supunându-se unui stil de viață care nu-l satisface cu adevărat…

Din teama de a nu strica relațiile cu ceilalți, pentru a le fi pe plac, spun mereu „da”, devine anxios atunci când este criticat sau dezaprobat. Două convingeri sunt adânc înrădăcinate:

• Nu pot face nimic singur
•  Ceilalți sunt mai puternici și dacă mă port  binevoitor, aceștia mă pot ajuta

Suntem dependenți cu toții?

Dependența face parte din natura umană. Ne naștem într-o stare de dependență totală. Încă din primele clipe de viață, supraviețuirea depinde exclusiv de propriul anturaj, inclusiv în dezvoltarea psihică.

Oamenii au realizat, că un anumit grad de dependență poate constitui un mijloc de a se apăra. „Este mai bine să fie doi decât unul singur…Vai de cel singur, când cade: căci nu este nimeni să-l ridice” spune Ecleziastul în Biblie.

Extrem de repede copiii realizează că lumea și indivizii care o compun nu sunt la absoluta lui dispoziție; și atunci are în față două moduri radicale de a reacționa.

1. Un prim mod este centrat pe căutarea paradisului pierdut: dacă ști cum, îi poți face pe ceilalți să-ți satisfacă majoritatea nevoilor. Această viziune este foarte aproape de atitudinea dependentului.
2. Al doilea mod de a reacționa constă în a proclama lumea ca fiind dezamăgitoare și a susține că în niciun caz satisfacțiile nu pot veni din partea celorlalți, iar faptul de a depinde de ceilalți reprezintă primejdia supremă. Aceste persoane își valorifică la maxim autonomia devenind reticenți la orice formă de dependență inclusiv angajamente relaționale.

Când dependența devine maladie

Când dependența de altă persoană este exacerbată, ea face ca exigențele față de propriul anturaj să crească. Față de ceilalți, poate fi exercitată o presiune foarte puternică, extrem de culpalbilizantă, de genul „Nu poți să mă părăsești, căci dacă mi se întâmplă ceva, tu vei fi răspunzător”.

Terapeuții de familie au observat că personalitățile dependente își aleg de multe ori parteneri patologici, posesivi și dominatori. Multe femei bătute, bărbați alcoolici s-au dovedit a fi personalități dependente.

Din păcate astfel de persoane, după o perioadă sfârșesc prin a deveni cu adevărat incapabile să se descurce în viață.

Cum să ne purtăm cu personalitățile dependente?

Este recomandat :

• Să li se laude mai mult inițiativele decât reușitele, să fie ajutate să banalizeze eșecurile.Deoarece tocmai teama de eșec și urmările lui, îi împiedică să acționeze singuri.
• Vorbiți-le de îndoielile și slăbiciunile Dvs, nu șovăiți să le cereți voi înșivă sfatul și ajutorul. Pentru că încet, încet inversați rolurile și-l ajutați să iasă din pielea personajului care întreabă mereu. În al doilea rând îl veți ajuta să nu-i mai privească pe ceilalți ca persoane care le sunt superioare în totul.
• Unul din cele mai bune mijloace de a-i ajuta pe oameni să se schimbe nu este acela de a le explica ce trebuie să facă sau să gândească, ci de a le oferi propriul exemplu.
• Procedați în așa fel încât să înțeleagă că sunt o serie de lucruri pe care le puteți face fără ele, dar că acestea nu înseamnă că-i respingeți.

        Este nerecomandat:

• Să luați decizii în locul lor, chiar dacă vă cer; nu le săriți în ajutor de câte ori sunt in impas.
• Să le criticați inițiativele, chiar dacă nu sunt bune.
• Să le îngăduiți să plătească prețul dependenței lor prin cadouri sau „munci  plicticoase”.
•  Să le lăsați să vă „invadeze ” viața
•  Să le abandonați cu desăvârșire, pentru a le „învăța să se descurce singure”. Veți fi uneori tentați să-l împingeți pe dependent la acțiune, așa cum împingi o persoană în apă. Ca să-l silești să reacționeze… Numai că rareori această strategie dă rezultate în cazul persoanelor dependente, care de cele mai multe ori vor fi și mai angoasate, iar convingerea despre propria neputință le va fi întărită. Este o cale anevoioasă, căci necesită o mare vigilență: dependentul, deși va încunviința nevoia de a se descurca singur, va căuta pretexte pentru a cere ajutor. Unde mai pui că o astfel de persoană are un „carnețel de bal”. Dacă este refuzat, trece la următoarea persoană de pe listă la care să apeleze.

Dacă vă este patron: Fiți mâna lui dreaptă și cereți-le să vă mărească salariul

Dacă vă este soț sau soție: Chiar dacă vi se pare măgulitor la început, nu uitați că, într-o bună zi, vă veți plictisi să fiți dumneavoastră cel care ia deciziile importante. Realizați că din iubit/ iubită nu sunteți altceva decât un părinte grijuliu!

Dacă vă este coleg sau colaborator: trimiteți-l frumușel înapoi la treburile lui.

Singurătatea este greu de suportat într-o zi ca aceasta de Crăciun! Dar pentru dependenții emoționali, singurătatea este percepută la puterea a doua! Așa cum ne îndeamnă colindele noastre strămoșești „ De Crăciun fi mai bun”, aveți grijă de apropiații voștri aflați într-o astfel de surerință!