Psihoterapia Integrativă
Psihoterapia Integrativă
Psihoterapia Integrativă
Psihologia integrativă reprezintă o mișcare terapeutică în psihologie, potrivit căreia o psihoterapie eficientă trebuie să facă uz de elemente teoretice și tehnici aparținând mai multor școli terapeutice.
Psihologia integrativă unește informații care vin din teoriile psihodinamice, terapia centrată pe client, terapia cognitiv-comportamentală, terapia familiei, Gestalt-terapie, elemente din psihanaliza și analiza tranzacțională, într-o perspectivă dinamică a sistemelor. Fiecare teorie în parte oferă o explicație parțială a comportamentului și poate fi integrată celorlalte aspecte ale abordării terapeutului.
Spre deosebire de celelalte forme terapeutice, psihologia integrativă este flexibilă, creativă și adaptabilă la problematica fiecărui beneficiar al acestei intervenții. Termenul „integrativ” se referă la:
• Integrarea personalității sau construirea unui Eu coerent din aspectele renegate, inconștiente și nerezolvate ale eu-lui cu care se „intră” în terapie
• Teoria integrării sistemelor afective, cognitive, comportamentale și fiziologice precum și a dimensiunilor sociale și transpersonale, în psihoterapie.
Personal, ca de altfel toți colegii mei integraționiști, sunt interesată nu doar de obținerea unor rezultate pozitive ci și de cauzele și modul de producere ale comportamentelor dezadaptative ale clientului.
Analiza Tranzacțională
Analiza tranzacțională este o formă de psihologie socială dezvoltată de medicul psihiatru Eric Berne și conține elemente de psihanaliză și psihologie umanistă și cognitivă. În psihoterapie, analiza tranzacțională este utilizată pentru a identifica acele comportamente, emoții și gânduri ce împiedică dezvoltarea noastră la potențialul maxim, pentru a elimina comportamentele disfuncționale și pentru a întări relațiile pozitive și funcționarea sănătoasă.
În analiza tranzacțională se folosește conceptul de Stroke care sunt unități de recunoaștere interpersonală, pozitivă sau negativă, verbală sau nonverbală. Orice ființă are nevoie de recunoaștere din partea celorlalți: dacă la copii este vorba de atenție și mângâieri, la adulți stroke-urile pot fi :un salut, un zâmbet sau altă modalitate formală de recunoaștere. În cazul în care nu obțin stroke-uri, copiii fac obrăznicii pentru a primi atenție, iar adulții muncesc din greu, fac greșeli în mod voit, întârzie, oftează în mod evident etc. Pentru a obține stroke-uri suntem în stare să recurgem la „jocuri” în care ne asumăm diverse roluri de victimă, salvator sau persecutor.
Analiza tranzacțională utilizează analiza acestor stroke-uri pentru a înțelege interacțiunea umană și a schimba tiparele de comportament nesănătoase.
Psihoterapia Gestalt
Psihoterapia Gestalt este un tip de terapie axat pe conștientizarea și integrarea gândirii, a sentimentelor și a comportamentului din prezent : aici și acum. Această terapie pune accent pe alegerea și responsabilitatea personală. Potrivit viziunii nedeterministe, ființa umană este văzută ca având capacitatea de a-și da seama cum influențele din trecut generează probleme în prezent. Procesul terapeutic scoate la iveală credințele, tiparele și experiențele trecute ce stau în calea stării de bine. Acest tip de conștientizare oferă oportunitatea unor noi alegeri și a schimbărilor sănătoase. Terapia Gestalt înseamnă mai degrabă o explorare decât o modificare directă a comportamentului. Schimbarea are loc în urma acceptării a ceea ce există și nu în urma efortului de a deveni altcineva. Gestalt terapia utilizează metoda fenomenologică. Fenomenologia face distincția între ceea ce percepem aici și acum și sentimentele și percepțiile rezultate din experiențele trecute. Metoda fenomenologică utilizează trei reguli: • regula epoche ce presupune eliminarea prejudecăților inițiale, cu scopul de a dezactiva presupunerile și așteptărilor • regula descrierii ce presupune înlocuirea explicației cu descrierea, ceea ce implică observații imediate și specifice, fără interpretare • regula orinzontalizării presupune că fiecare descriere are o valoare egală cu a celorlalte descrieri, evitându-se ierarhizarea Accentul este pus pe experiența și experimentarea directă, utilizarea contactului direct și a prezenței personale, precum și importanța acordată conceptelor de câmp: „ce”, „cum” și „aici și acum”.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală
Acest tip de psihoterapie este de fapt o combinație a două terapii: terapia cognitivă și terapia comportamentală. Deși bazate pe principii diferite, cele două terapii se completează reciproc. Terapia cognitivă se concentrează asupra gândurilor automate și a schemelor. Exemplu de gând automat: sună telefonul și primul gând este că „s-a întâmplat ceva grav”. Schemele sunt niște unități de gânduri și credințe pe bază cărora îți planifici și îți conduci viața. Odată identificate aceste gânduri automate, te ajut să găsești erorile din aceste gânduri.Ultima etapă a terapiei este aceea de a genera modalități alternative de a gândi.
Terapia comportamentală pleacă de la premiza că cele mai multe tulburări psihologice își datorează existența unor învățări greșite.
Gândurile noastre provoacă sentimentele și comportamentele noastre și nu elementele externe, cum ar fi oamenii, situațiile și evenimentele. Cu ajutorul acestei terapii se poate schimba modul în care gândim pentru a simți sau acționa mai bine chiar dacă situația nu s-a schimbat.
Necunoscut
Teama de necunoscut este „boala cronică” a ființei umane. Imaginația noastră lucrează cu o eficiență uimitoare, dând naștere unor scenarii, unei „ lumi înfricoșătoare”, ce se dezvoltă până la un nivel la care nici măcar nu îndrăznim să ne gândim.
Ne spunem că nu ne aparține, că nu este realitatea noastră, iar noi evident, nu trăim în acea lume. Înarmați cu această credință, rămânem satisfăcuți în globul nostru de cristal, în care drumul este cunoscut și acceptat.
Stăm încremeniți în cercul vieții. De ce să depășim acest cerc? Nu știm ce ne așteaptă dincolo, iar acest lucru ne crează o stare de neliniște, de frică suficient cât să ne determine să renunțăm. „Răspunsurile le găsim și în cercul nostru” ne vom spune pentru consolare. Din păcate nu întotdeauna este așa.
Uneori ne confruntăm cu probleme ce nu pot fi rezolvate cu mijloacele pe care le avem la dispoziție. Și atunci suntem nevoiți să deschidem ușa și să ne aruncăm în necunoscut. Mulți dintre noi, doar întredeschid acea ușă, suficient cât să vadă bezna apăsătoare, apoi îngroziți închid ușa sau mai rău chiar o zăvoresc.
Doar când „necunoscutul” devine „cunoscut” se poate spune că am mai urcat o treaptă în evoluția noastră. Ascensiunea omului pe scara civilizației vorbește de la sine și demonstrează acest fapt.
Într-o cursă de câini sunt folosiți iepurii mecanici pentru stimularea alergării, evident că acei câini nu vor reuși să-i prindă. Folosind această comparație, putem spune că pentru noi iepurele mecanic este „necunoscutul”. Nu vom ajunge niciodată să-l „prindem”, mai exact
să-l cunoaștem în totalitate. Dar scopul nu este acesta...
Nu trebuie decât să urcăm treaptă cu treaptă, să descoperim lucruri noi, să cunoaștem, să înțelegem, să fim parte, să nu ne temem!
Rezolvarea problemelor
Nu există soluții perfecte sau ideale la problema ta, însă tehnica rezolvării de probleme te poate conduce spre cel mai eficient plan de acțiune.
Orice ființă s-a confruntat la un moment dat în viață cu o problemă ce a necesitat un consum extrem de mare de resurse interioare, atunci când de fapt se putea ajunge la același rezultat într-un timp mult mai eficient și cu pierderi emoționale mult mai mici. De aceea, vă propun o tehnică mult mai simplă și eficientă în rezolvarea problemelor ce apar în viața ta zi de zi.
Nu uitați: Îngrijorarea apare în momentul identificării unei „amenințări” sau a unei probleme și ia sfârșit în momentul soluționării ei. Cu cât veți rezolva mai rapid problema, cu atât se va scurta perioada îngrijorării.
