Iubiri interzise
Iubiri interzise
July 11, 2017
Cum știm care este alesul?
Cum știm care este alesul?
July 11, 2017

Psihologia amantei

psihologia amantei

psihologia amantei

Spread the love

Să intrăm astăzi puțin în „psihologia amantei”.

Celebre uneori sau total necunoscute, ascunse pintre lejerii satinate, în budoare sau garsoniere inchiriate cu ziua, amantele există. Nu puține sunt cele care au reușit să schimbe cursul istoriei devenind adevărate simboluri ale feminității. Rolul de amantă are mai multe dezavantaje decât beneficii. Spre deosebire de perioadele romantice pe care le-a trăit amanta din anii  ’40, amanta din ziua de azi este nevoită să împartă nu numai bărbatul cu altă femeie, ci și budoarul cu alte amante. Asta, deoarece chiriile la garsoniere sunt foarte mari și domnii sunt nevoiți să pună mână de la mână și să înființeze „asociații specializate” în acest domeniu. Să închirieze apoi un loc pe care, conform unui grafic bine stabilit, să-l folosească perechi-perechi, fără să se intersecteze.

Aceste meschine probleme locative fac viața unei amantei contemporane mai grea, mai nesigură. Consecințele sunt suportate de domni și le lovesc indirect și pe soțiile acestora. Crizele revendecative „din iubire” subțiază de regulă buzunarele și coșul familiei care are astfel de cheltuieli, pentru că „liniștea” costă, iar bărbații sunt dispuși să plătească. Cheltuielile cu amanta reprezintă o realitate pe care nu se știe câte familii au curajul să o recunoască.

O caracteristică psihologică a amantei este nesiguranța și, pentru că nu se știe cât durează, amantele trăiesc ziua de azi ca și când ar fi ultima și de aceea profită din plin. Nu se știe când dragostea moare ucisă de banalitate. Acest fapt se poate întâmpla și amantelor, nu numai soțiilor, și  nu se știe când poate apărea altă femeie care să-i ia locul în inima prietenului ei. Năucitor este că nevasta nu-și imaginează că și amanta trăiește aceași teamă ca și ea.

Divorțuri, partaje, stări de nesiguranță

Uneori, pentru a termina această stare de nesiguranță, unele amante aleg să sufere oficial și se transformă în neveste pentru iubiții lor. Cu chiu, cu vai, printre divorțuri și partaje, ies din conul de umbră în care au fost ținute. Revendică cheia de la apartament sau ce a mai rămas după partajul domnului și primește duminica, oficial, prietenii aferenți, și ei împărțiți la același partaj, cărora trebuie să le intre în grații printre ciorbe și sarmale, trudite în acel loc numit bucătărie.

Ce face domnul în acest timp, când fosta amantă și proaspătă doamnă, se luptă cu fantomele trecutului? Nu este greu de imaginat… Același fotoliu, aceeași telecomandă și este timpul pentru o nouă vânătoare!? O doamnă îmi mărturisea că „diferența este că atunci când îi eram amantă îi șifonam cămășile deschizându-i nasturii. Acum ca nevastă trebuie să-i calc aceași cămașă și să-i închid nasturii”.

Amantele sunt genul de femei care au nevoie de protecție. Atunci când în cuplu există o nevastă care domină, impune și conduce, soțul este predispus să caute în afară. Acolo caută un anumit profil psihologic femenin, capabil să-i împlinească anumite nevoi firești. Amanta interpretează rolul victimei care are nevoie să fie salvată. Iar bărbatul acceptă. Oricum este mai interesant decât jocul psihologic de acasă, unde nevasta ia locul mamei care îl dădăcește și-l îngrijește: să nu răcească, să nu plece fără pachet, asumându-și responsabilitatea pentru ceea ce el nu face bine. De fapt, acest joc este o formă de control, de care nici nevestele nu sunt conștiente că îl practică. La un moment dat, soțul se revoltă și își dorește o femeie, nu o mamă, care să-i pună în valoare calitatea de adult. O amantă răspunde instinctiv acestor nevoi, făcându-l să se simtă util, pentru că ea are în permanență grijă să-i dea o problemă de rezolvat, o mașină de reparat, pentru că ea, o femeie singură și neajutorată, nu poate trăi fără ajutorul lui. În poziția de victimă se află femeia care devine amantă doar ca să-și confirme ei însăși că nu merită statutul special de soție.

Pentru că o amantă știe să asculte, apar astfel confidențele și simpatia, apoi intimitatea și de aici nevoia de convorbiri nelimitate, explicații, mesaje și email-uri care nu se mai termină.

După un timp, subiectele se epuizează. S-a întâmplat după nuntă și cu actuala soție. O femeie care alege să fie amantă ar trebui să se întrebe de ce admite în viața sa un bărbat cu o jumătate de normă. Atâta poate? De ce se mulțumește cu rolul roatei de rezervă, chiar dacă el îi îndeplinește dorințele materiale și uneori dorm și împreună?

Amanta isteață nu își blamează niciodată rivala, ea profită și împlinește ceea ce deplânge partenerul în relația de bază, câștigând în acest fel din ce în ce mai mult teren și mai multă intimitate.

O tipologie aparte este femeia care devine amantă deoarece își dorește un statul social superior, fie că vorbim despre cadouri, bani sau despre obținerea unei poziții profesionale importante pentru cariera sa.

Psihanalistul Mihnea Cojocaru descrie pe larg ce se întâmplă în incoștientul amantei. „Această interpunere a amantei în cuplu reprezintă o încercare inconștientă de a recupera tatăl din triunghiul oedipian. În sufletul său, procesul de identificare timpurie cu mama a fost conflictual, modelul matern fiind respins sau negat, fetița căutând natural afecțiunea la tată, încercând practic să îl câștige în fața mamei.

În sufletul amantei, aceasta este dinamica principală: tatăl este viu în sufletul ei, mama a eșuat în a fi model iar triunghiul amoros în care ea se află reflectă încercarea inconștientului de a corecta prin repetiție această situație. Relația conflictuală cu mama este motivul pentru care aceste femei nu au reușit să dezvolte o relație trainică interioară cu feminitatea lor, în cuplu trăind stadiul psihologic al fetiței.”

Amantele au trăsături femenine și îndârjire masculină

Această calitate ar putea fi folosită altfel, nu pentru a beneficia mai mult de timpul, sentimentele și banii soților sau de a profita de comportamentele greșite ale soțiilor, ci pentru a trăi o relație plină, autentică, nicidecum „pe furate”.

Ar fi util ca femeia  care acceptă rolul secundar într-un cuplu să-și pună următoarele întrebări:

  • Care sunt nevoile mele?
  • Ce am eu de oferit?
  • Chiar asta îmi doresc sau accept această relație fiindcă nu pot avea ceva mai bun?
  • Cum vom fi peste cinci ani?

Iar dacă așa arată „viața fericită” pe care v-ați dorit-o, cu siguranță că meritați mai mult. Fiecare fată visează în copilărie să devină prințesă, să fie iubită și respectată. Doar de voi depinde ca visele să devină realitate.

Vă invit să citiți și articolul  „A te căsători cu amanta este ca și cum ai pune sare în desert”

4 Comments

  1. Appreciating the hard work you put into your
    site and in depth information you provide. It’s awesome to come
    across a blog every once in a while that isn’t the same unwanted rehashed material.
    Wonderful read! I’ve saved your site and I’m adding your RSS
    feeds to my Google account.

    • doctor says:

      Thank you for your appreciation.
      For personal reasons I took a break for two years. I plan to resume articles that are meant to shed some light for those of you who want to find it.

  2. Uważaj, żebyś przez nieuwagę nie stworzył czegoś wiekopomnego i na stałe wpisał się w cyfrowy świat internetu. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.