Iubirea obsesivă o întâlnim, așa cum sugerează titlul,  atunci când suntem în relație cu o persoană cu înclinații obsesiv-compulsive.

Nimic nu-l satisface pe obsesiv-compulsiv, pentru că mereu există un lucru pe care l-ai fi putut face mai bine, indiferent de cât de eficient ai fi, mereu îți va lipsi ceva. Poate să fie o scamă, un ciucure care nu stă drept, o cană care nu stă fix pe locul ei, orice scuză este suficient de bună pentru a-i aminti celuilalt că este departe de a atinge gradul de eficiență așteptat. Partenerul lui va călca mereu pe coji de ouă și se va teme tot timpul să nu greșească.

Iubirea obsesivă a perfecționistului face ca relația să devină din ce în ce mai solemnă, amară și formală, de vreme ce spontaneitatea va fi văzută de către obsesiv ca semn că celuilalt îi lipsește autocontrolul. Tipul obsesional controlează, organizează, stabilește reguli, ordonează și sistematizează tot ce îi iese în cale, incluzându-i aici și pe partener și copii. Conviețuirea cu un obsesional va fi dictată de un manual de instrucțiuni „foarte explicit”. Surpriza, improvizația și naturalețea vor fi motive de stres și, uneori, cauze pentru despărțire.

„Iubirea eficientă” sau „eficiența amoroasă” ne conduce, în mod hotărât, pe un drum fără ieșire: frustrarea. Obsesionalul nu va vedea pădurea din cauza copacilor. Lucrurile negative cântăresc mai mult decât cele pozitive sau cel puțin cer mai multă atenție. Nimic nu va funcționa cum trebuie dacă e nevoie să dai tot timpul socoteală pentru curățenie, mâncare, haine, cheltuieli și alte lucruri cuprinse în liste de ce este bine să faci și ce nu! Persoana pe care o iubim nu poate fi privită ca un vătaf. Nu spun că ar trebui să trăim ca într-o cocină, însă nici să ne propunem să trăim într-un mediu aseptic, de parcă am trăi într-o sală de terapie intensivă; patul conjugal este de preferat sălii de operație.

Coșmarul unei iubiri rigide și meticuloase

Paradoxal, persoanele obsesionale sunt admirate de către societate pentru disciplina lor, pentru respectul față de autoritate și pentru capacitatea nelimitată de muncă. Iubirea obsesivă se structurează în baza a trei scheme punitive și limitatoare: „Greșești prea mult”, „Pentru că ești incapabil, eu voi prelua frâiele” și „Trebuie să îmi mențin emoțiile sub control”.

„Greșești prea mult”. Un obsesional te va percepe ca fiind o ființă inutilă, incompetentă și iresponsabilă, până la proba contrarie; iar singura probă contrarie este să fi la rândul tău perfect/ă. Anxietatea pe care o generează acest tip de control este atât de puternică, încât unele victime ale unei asemenea iubiri toxice preferă să se convertească la „obsesional”, încercând să scape de criticile constante.

Această critică constantă ascunde o profundă subestimare a capacității celuilalt de a rezolva problemele. Victimele devin pe zi ce trece tot mai nesigure și sfârșesc prin „ a greși din teama de a nu greși”. Cercul vicios arată astfel: cu cât mai mare este teama de a nu greși, cu atât mai afectat va fi randamentul și, cu cât mai scăzut va fi randamentul, autoobservarea „inutilității” va amplifica anxietatea, micșorând și mai mult rata de reușită. Angoasa preia controlul asupra iubirii și sfârșește prin a o distruge.

„Pentru că ești incapabil, eu voi prelua frâiele”. Ideea că partenerul este ineficient și neproductiv, coroborată cu propria incapacitate de a delega responsabilitățile duc la asumarea conducerii și să se ocupe de tot ceea ce implică relația: plăți, aranjamente, întreținerea casei, planificarea vacanțelor, planificarea timpului liber, educația copiilor, în fine, orice decizie va fi trecută prin filtrul excelenței. Vor fi două consecințe: excluderea fără urmă de respect a partenerului, plasându-l pe un rușinos loc secund generând: frustrare, furie și resentimente. Apoi să preiei frâiele „tuturor lucrurilor” produce următorul cerc vicios: dacă înainte problemele apăreau din cauza greșelilor partenerului, acum obsesiile vor fi îndreptate către propria persoană. Exigența se va transforma în autoexigență, critica în autocritică, iar pedepsirea în auto-pedepsire.

„Trebuie să îmi mențin emoțiile sub control”. Temerea principală a obsesionalului este aceea că dacă încetează să exercite control mintal asupra propriilor emoții, se va face de râs. Această credință îl face să-și blocheze starea de spirit și să-și înghețe sentimentele.

Această rigiditate emoțională este principalul motiv pentru care obsesionalii au dificultăți în domeniul sexualității. Lipsa de spontaneitate și teama de a pierde controlul îi duc către o diminuare a dorinței sexuale și îi fac să aibă dificultăți în a simți plăcerea.

Visul oricărei persoane care se simte incompetentă este să aibă alături pe cineva care să îi rezolve problemele. Disconfortul apare mai târziu, atunci când bucuria și ușurarea se transformă în control și contabilitate. Nu este ușor să trăiești cu cineva care te evaluează neîncetat și care, în plus, impune niște standarde imposibil de atins. Obsesionalul crede că are tot timpul dreptate și nu va accepta să-și reevalueze convingerile. Din acest motiv, atunci când vei încerca să ai un dialog cu o astfel de persoană te vei lovi de un zid de motivații și justificări irevocabile. Iubirea obsesivă este o iubire încremenită în rutină și într-o serie de norme, este o iubire care nu curge și nici nu se reînnoiește. Ai doar două opțiuni: fie spargi zidul, fie te contaminezi.

Să te contaminezi presupune să te supui controlului și să reglementezi iubirea, adică:

• Să fii flexibil în fața lipsei de inflexibilitate a partenerului.
• Să te limitezi la o viață fără prea multe schimbări pentru a-l feri pe partener de stres.
• Să nu aștepți dovezi importante de afecțiune și să renunți la ideea unei vieți sexuale variate.
• Să eviți orice bătălie pentru preluarea puterii. Cu fiecare ceartă, obsesionalul va deveni tot mai puternic.
• Dacă îl iubești mult, să devii un „obsesional secundar” și să-ți modifici stilul de viață.
• Iubirea obsesivă să fie și felul tău de exprimare afectivă.
• Să respingi ideea de relaxare și să adopți un cult al muncii.

Să respingi exigența iubirii perfecționiste presupune:

• Să te ocupi mai puțin de detalii și să lași loc  improvizației.
• Să aduci schimbări în viața cotidiană (decorul casnic, alimente, haine) și să-ți iei libertatea de a explora noi teritorii.
• Să soliciți doza adecvată de iubire și plăcere.
• Să iei asupra ta anumite decizii și activități comune, în ciuda preferinței partenerului de a nu delega responsabilități.
• Să comiți greșeli firești fără a te scuza sau a promite că vei fi perfect.

Adoptând acest comportament te vei transforma într-o ființă demnă de dispreț. Îl vei pune pe partenerul obsesional față în față cu propriile frici iraționale generate de stilul său afectiv.

Atunci când persoana obsesională ești chiar tu, cititorule, află că nu ești ușor de iubit. Nimeni nu suportă să fie criticat tot timpul, nici măcar tu.

Ar fi bine să-ți reevaluezi grila de valori și să înțelegi că fericirea nu are nimic de a face cu goana permanentă după certitudini și performanțe. Caută sprijinul unui specialist, care să te ajute să răstorni maniera nesănătoasă în care procesezi informația astfel încât să nu-ți mai fie frică că pierzi controlul.

Acest articol este o recenzie a cărții „Iubiri toxice” de Walter Riso