Ce este feedback-ul? Literalmente însemnând  „a hrăni înapoi”, feedback-ul este un termen utilizat în psihologie pentru a desemna informațiile despre noi înșine pe care le obținem din mediul nostru înconjurător. Efectiv este o adevărată hrană pentru că ne îmbogățește și ne călăuzește acțiunea.

V-ați  întrebat, probabil de multe ori, de ce unele persoane nu învață nimic din experiențele trăite! Ei devin surzi și orbi în fața feedback-ului: cu cât încearcă se se protejeze cu atât mai puțin tolerează feedback-ul asupra actelor lor. Iată câteva mecanisme care perturbă buna utilizare a feedback-ului:

1. Căutarea imperioasă a asigurării și a măgulirii, care împinge la evitarea informațiilor neplăcute. Persoana în cauză va fugi de ele sau le va respinge: la cei care au o putere socială, aceasta echivalează cu pedepsirea persoanelor care vor îndrăzni să critice sau fie și numai să fie sincere. Este vechea tehnică din vremurile de odinioară, când aducătorii de vești proaste erau executați.
2. Tendința permanentă de a presupune că orice feedback este inexact. „Mă cunosc mai bine decât mă cunosc ceilalți”, sau „Ei nu au toate datele problemei”. Această certitudine a cunoașterii de sine este parțială, deoarece este prea contaminată de dorința de a nu vedea decât ce le convine.
3. Convingerea că orice feedback nu poate fi decât îndoielnic, indiferent că este pozitiv („ei spun asta ca să mă cruțe” ) sau negativ („toți nu sunt decât niște invidioși, niște înăcriți, niște frustrați…”), și trebuie prioritar să se explice nu prin realitatea a ceea ce au făcut, ci prin problemele sau motivațiile personale ale celor care li se adresează. Este mai confortabil să îi pună pe ceilalți în discuție decât se se pună pe sine.

Feedback-ul pozitiv este deseori agreabil, dar feedback-ul negativ este întotdeauna util. După o performanță stresantă, preferăm mai întâi să avem ceva pozitiv, și numai după aceea să auzim negativul.

Statisticile arată că subiecții cu o bună stimă de sine tind să caute un feedback informativ („cum am fost”) decât un feedback pozitiv („am fost bine?”). Ei caută mai curând o evaluare ( ca să poată progresa), în timp ce subiecții cu o joasă stimă de sine caută o aprobare.

Reacțiile la feedback variază deopotrivă în funcție de profilurile stimei de sine. După o situație amenințătoare pentru ego-ul lor, subiecții cu bună stimă de sine se arată mai puțin amabili, concentrându-se asupra negazurilor lor, în timp ce subiecții cu stimă de sine mediocră sunt și mai gentili ca de obicei, căutând să nu piardă afecțiunea celorlalți în condițiile în care au suferit deja un eșec.

Nu uitați: cel mai bun feedback, cel mai sincer ne este dat de persoanele care nu ne sunt foarte apropiate.

Cum să utilizăm în cel mai bun mod feedback-ul în viața de zi cu zi?

E simplu: considerându-l o șansă, și nu o amenințare! Chiar – și mai ales – atunci când este neplăcut de auzit. Iată patru reguli de folosire optimă a feedback-ului:

1. Să îl ascultăm: în general vedem frecvent că cel care primește feedback-ul îl întrerupe aproape întotdeauna înainte de sfârșit pentru a se justifica, a se apăra sau a-și manifesta dezacordul. Feedback-ul pozitiv ne poate face deopotrivă să ne simțim indispuși prin valoarea sa afectivă: deoarece ne simțim stânjeniți din cauza complimentelor, încercăm să le scurtăm sau să le minimalizăm.
2. Să îl solicităm pe cât de des cu putință. Uneori există o jenă de-a o face: „Nu vreau să dau impresia că sunt prea mult interesat de mine”. Dar aceasta constituie o irosire regretabilă de informații.
3. Să nu îl respingem, chiar dacă ni se pare inadaptat. Rareori un feedback este 100% eronat sau inutilizabil. El conține (aproape) întotdeauna ceva adevărat.
4. Să nu pedepsim niciodată pe cineva pentru că și–a spus părerea despre noi, îmbufnându-ne, enervându-ne, izbucnind în lacrimi (ceea ce este mai greu de controlat). Dimpotrivă, putem cere și mai multe precizări, dacă este imprecis, sau mai multă blândețe, dacă este prea aspru.

Trebuie să dăm feedback celorlați? Dacă îl solicită, da. Dacă nu, prudență! Prima regulă: să începem cu ce a mers bine în prestație, înainte de a trece la ceea ce a fost mai puțin bine. A doua regulă: dacă se poate, să prezentăm acest ultim punct ca fiind mai de grabă de „ameliorat”  decât de suprimat…

Să fim deschiși față de  feedback înseamnă să ascultăm și nu să ne supunem. Înseamnă să facem o selecție, nu să înghițim totul la nimereală.

Înseamnă însă să fim gata să ne bucurăm și să ne servim în mod inteligent de aceste informații pe care ni le oferă (sau pe care le solicităm uneori), să ni le însușim, să le facem ale noastre. Această mișcare necesară este descrisă de Montaigne în elogiul lui adus feedback-ului:„ Suntem atenți la opiniile și cunoștințele celorlați și apoi asta e tot. Trebuie să le facem ale noastre. Semănăm cu cel care, având nevoie de foc, s-ar duce să ceară de la un vecin și, găsind la el unul mare și frumos, s-ar opri acolo să se încălzească, uitând să-și mai ia și el acasă. La ce ne servește să avem burta plină de carne dacă ea nu se digeră, dacă nu se transformă în noi, dacă nu ne împlinește și nu ne întărește?”

Așa că poftă bună (de feedback) și digestie ușoară!